Cum dovedesc ponderea aluminiului reciclat?

Ce trebuie să faceți concret

Ce se așteaptă de la dumneavoastră

Mențiunea cotei de material reciclat ca fiind un câmp de date obligatoriu

Articolul 10 din ESPR (Regulamentul (UE) 2024/1781) menționează cota de material reciclat ca exemplu de informații care pot fi incluse într-un pașaport de produs. Dacă aceasta devine efectiv un câmp obligatoriu pentru semifabricatele din aluminiu și cu ce precizie, se va stabili abia după publicarea actului delegat pentru aluminiu. Pentru o întreprindere cu 10-100 de angajați, aceasta înseamnă mai ales: a verifica acum dacă propria administrație de producție poate justifica o cotă de material reciclat, pentru a nu crea o întârziere la publicarea actului. Datele exacte care vor fi declarate obligatorii sunt descrise pe pagina despre ce date vor apărea în pasaportul de produs din aluminiu.

Justificarea cotei cu o metodă de măsurare sau calcul

Articolul 39 din ESPR (Regulamentul (UE) 2024/1781) stabilește că metodele de testare, măsurare și calcul vor fi stabilite pentru a face valorile demonstrate comparabile și verificabile. Pentru cota de aluminiu reciclat, aceasta înseamnă că un procent în sine nu este suficient: trebuie să existe o metodă în spatele acestuia cu care acel procent a fost calculat. Pentru unii, aceasta este o balanță de masă pe sarcina de topire, pentru alții o alocare contabilă pe o perioadă mai lungă. Ce metodă va fi aplicabilă pentru aluminiu nu a fost încă publicată; sistematica generală este explicată pe pagina despre metoda cu care sunt măsurate valorile pentru pașaport. Din punct de vedere practic, aceasta înseamnă pentru o întreprindere de producție că provenienţa materialelor reziduale și modul de înregistrare a acestora pot fi deja parte a administrației calității interne, chiar dacă regula de calcul definitivă nu este încă stabilită.

Diferențierea între scrap pre-consum și post-consum

În cazul aluminiului, sectorul face în general distincție între materialele reziduale din propriul proces de producție (pre-consum) și din produsele casate (post-consum). ESPR în sine nu impune această distincție obligatoriu pentru articolele 10 sau 39, dar actul delegat ar putea impune această distincție deoarece cota de scrap post-consum este în general considerată mai relevantă pentru performanța de mediu a unui produs. O turnătorie care readuce atât reziduurile de producție proprie cât și scrap extern în topitorie, este prudent din punct de vedere practic să înregistreze deja aceste fluxuri separat, pentru ca o cerință ulterioară de subdivizare să nu trebuiască reconstruită în administrație cu efect retroactiv.

Menținerea actualizată a cotei pentru fiecare lot sau livrare

Un procent de material reciclat nu este o proprietate fixă a unei aliaje, ci o rezultanță a sarcinii de producție. Aceasta înseamnă că cota poate diferi de la lot la coil sau livrare, și că pașaportul de produs nu este deci completat o singură dată și uitat. Cât de des trebuie actualizată o valoare în pașaport atunci când producția subiacentă se modifică, este explicat pe pagina despre cât de actuale trebuie să fie datele din pașaportul de produs. Pentru o întreprindere de dimensiuni medii, aceasta înseamnă că legătura între sistemul ERP sau înregistrarea producției și pașaport ar trebui în mod ideal să nu fie o introducere manuală per expediție, ci o exportare fixă din datele existente.

Unde merge greșit în practică

Un producător de profile furnizează un procent mediu anual pentru toate livrările, în timp ce compoziția reală per coil diferă — la o verificare ulterioară la nivel de lot, procentul declarat nu coincide cu livrarea specifică.

O turnătorie numără reziduurile de producție proprie (care oricum ar reveni în circuitul de reciclare) ca parte a cotei de reciclare, fără a face distincție cu materialele reziduale de origine externă, fapt ce face ca procentul raportat să fie mai mare decât ar considera comparabil sectorul.

Un importator de semifabricate din aluminiu preia procentul de la furnizorul străin fără explicații în pașaport, fără a ști ce metodă de calcul stă la baza acestuia — atunci când se cere o justificare, nu are nimic pe care să se bazeze.

O companie înregistrează internă partea de material reciclat pentru propria raportare de mediu, dar într-o unitate diferită și la un nivel de agregare diferit decât va cere pasaportul mai târziu, motiv pentru care datele existente nu pot fi pur și simplu reutilizate.

Un producător de ambalaje confundă partea de material reciclat cu emisiile de CO2 ale produsului — ambele sunt corelate, dar sunt două câmpuri de date diferite cu posibile reguli de calcul diferite; cine dorește să afle mai multe despre aceasta poate consulta pagina despre demonstrarea emisiilor de CO2 per tonă de aluminiu .

Ce puteți înregistra

• Originea fluxurilor de deșeuri per furnizor sau sursă internă, cu dată și cantitate, astfel încât un procent de material reciclat să poată fi trasat retrospectiv.
• Un model de calcul fix (bilanț de masă sau alocare contabilă) cu care se determină partea per lot sau perioadă, inclusiv ipotezele care au fost făcute la aceasta.
• Justificarea de la furnizori atunci când un procent de material reciclat este preluat dintr-un certificat furnizat sau o declarație de furnizor.
• O legătură între înregistrarea producției și datele care vor fi incluse în pasaport, astfel încât o schimbare în lota de topire să aibă efect automat în valoarea raportată.
• Un acord intern privind distincția dintre deșeuri pre-consum și post-consum, chiar dacă actul delegat nu prescrie încă forțat această distincție.
• O prezentare generală a căror câmpuri din pasaport sunt corelate cu alte date obligatorii, cum ar fi designul aliajului; cum arată această înregistrare este pe pagina despre înregistrarea aliajului și desemnarea EN-AW.

Imediat după publicarea actului delegat pentru aluminiu, această parte a bazei de cunoștințe va fi completată cu regula exactă de calcul și nivelul detaliat necesar.